Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, aduce excelența în cosmetică mai aproape de români.
Am deschis magazinele Gerovital din dorinţa de a oferi consumatorilor noştri o experienţă de brand desăvârşită. De jumătate de secol, identitatea Gerovital a fost definită de încredere, eficienţă, inovaţie şi reţete elaborate de specialişti. Toate aceste elemente au fost integrate în conceptul de “Doctor în frumuseţe”, pe care l-am transpus cu atenţie în fiecare magazin inaugurat.
Astfel, am creat un concept de magazin unic pe piaţa românească, care se distinge printr-un design inovator şi interactiv, consiliere şi recomandări personalizate, dar şi facilităţi specifice, dedicate tuturor consumatorilor.
Magazinul Gerovital din Galati oferă o paletă largă, de peste 300 de produse din gamele Gerovital și Aslavital. Cei care trec pragul magazinului beneficiază şi de o altă facilitate – testele de dermoanaliză. Folosind anumite măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii, dermonaliza ajută la stabilirea tipului de ten. În funcţie de acest rezultat, consumatorii primesc asistenţă dedicată şi scheme de întreţinere personalizate, stabilite de Consultanţii de Frumuseţe prezenţi în magazine.
Brandul Gerovital, cu o istorie de 50 ani, reunește game atent create pentru îngrijirea părului, a pielii și a tenului, iar calitatea de top demonstrată în timp, i-au adus numeroase premii și distincții. În anul 2017, brandul Gerovital a obținut titlul de SUPERBRAND 2017, evidenţiindu-se faţă de alte peste 1.200 de branduri analizate prin calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă.
De asemenea, brandul a obţinut titlul de “Produsul Anului 2017”, la categoria “Îngrijirea feței” pentru trei dintre cele mai recente produse antirid din gama Gerovital H3 Evolution. Produsele Aslavital pentru îngrijirea tenului au la bază un ingredient de excepție, argila pură, 100% românească, provenită dintr-o sursă unică, Munții Pădurea Craiului.