Shopping City Galați foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

5 cărți utile pentru ca cei mici să vorbească limba română corect

10 septembrie 2017
carti

Nu lăsa doar în grija profesorilor sarcina de a-l învăța pe copilul tău să vorbească limba română corect și îngrijit. Nu trebuie să fii cadru didactic pentru a-i explica celui mic înțelesul unor termeni, regulile de punctuație sau pronunția corectă a cuvintelor.

Tot ce trebuie să faci e să ai la îndemână cărțile care conțin răspunsuri la orice ar putea copilul tău să te întrebe. Și, mai important decât să-i explici tu, este să îl obișnuiești de mic să se descurce singur oricând are o dilemă legată de limba română.

Așadar, asigură-te că ai în bibliotecă (pe rafturile cele mai de jos, unde și cel mic poate ajunge) aceste cărți și dicționare:

 

1. DEX – Dicționarul explicativ al limbii române

1

Este cartea care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă din România! Cu siguranță îți va răspunde la orice întrebare ai legată de cele mai utilizate cuvinte ale limbii, regionalisme, arhaisme, neologisme și unități frazeologice. Vei putea astfel să-i îmbogățești vocabularul copilului tău și, de asemenea, să îl înveți de mic să apeleze la DEX, ori de câte ori are nevoie.

 

2. DOOM – Dictionarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române

2

Din nou, un dicționar pe care cei mici trebuie să învețe să-l folosească de îndată ce pot să citească. Din paginile lui vor învăța cum să se exprime corect, atât scris, cât și oral.

 

3. Noul dicționar universal al limbii române

3

Această a cincea ediție cuprinde un inventar lexical de mare diversitate: de la cuvinte curente ale românei contemporane, termeni speciali (tehnici, medicali, juridici), concepte filozofice, teologice, nume de curente culturale, politice până la cuvinte vechi și regionalisme. În total, 80.000 de cuvinte – suficiente ca să îl înveți pe cel mic mai mulți termeni noi pe zi, de acum până când va deveni adult!

 

4. Dicționar de capcane ale limbii române

4

Copiii cad ușor în capcanele care pândesc toți vorbitorii limbii române, de la pleonasme și confuzii paronimice, la etimologii populare și accentuări greșite. Cu acest dicționar la îndemână însă, cel mic va deveni un adevărat maestru al limbii române.

 

5. Proverbe, zicători, ghicitori

5

Proverbele, zicătorile și ghicitorile sunt un puternic aliat lingvistic pentru a învăța să ne exprimăm cursiv și elevat. Copilul tău va face o impresie excelentă oriunde și oricând, dacă va vorbi nu doar corect, ci va și insera în discursul său așa-numitele “vorbe din bătrâni”. În plus, această ediție – semnată de Ilie Baranga și Lucian Pricop – este scrisă pe înțelesul copiilor.

Vino la raionul cu cărți din Carrefour și la Insula Litera din Shopping City Galați să descoperi cărțile care îl vor ajuta pe copilul tău să vorbească și să scrie impecabil în limba română!

Property of

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la newsletter

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Property of